Prima zi!


Un Blog pornește ca oricare altul. Cuiva ii vine o idee, își descoperă o pasiune, are ceva de zis și se apuca sa împărtășească lumii … indiferent dacă o interesează sau nu.  In cazul meu este vorba despre o pasiune, o dorință de a împărtășii lumii ideile și viziunile mele prin fotografie. Mi-am descoperit târziu în viata aceasta pasiune și de câteva luni încerc cu disperare sa comprim timpul pierdut. Așadar, din momentul în care mi-am dat seama ca pot picta cu un singur click am fost marcat.

Momentul efectiv când am realizat ca sunt pierdut acestei lumi a fost într-o zi în care, ma trezisem ca de obicei cu un chef nebun de a pleca cu aparatul la spinare. Îmi pun cafeaua în ceașca, îmi iau țigara și o aprind contemplând la destinații. A fost necesar sa arunc doar un ochi pe geam pentru a observa norii  negri prezenți în toate direcțiile și ca va fi complicat pentru mine sa găsesc ceva interesant de fotografiat. Cu toate astea mi-am luat aparatul și am început sa cobor alene pe scările blocului. Etaj după etaj coboram gândindu-ma încotro sa o iau și ce anume ar merita fotografiat intre asa nori negri. La un moment dat mi-a captat atenția o pata bleu de culoare și, coborând încă un etaj am aruncat o privire pe geamul de pe casa scării ,ce privește înspre spatele blocului. Ceea ce remarcasem cu un etaj mai sus era un cer parțial senin, iar norii erau albi și pufoși. Ajuns jos am reușit sa observ pe de-a-ntregul minunea: cerul era splendid și plin de nori interesanți pe partea asta a blocului. Am rămas în loc câteva minute și am admirat diversele nuanțe de albastru, de alb și de gri din bolta ce mi se înfățișa. Apoi am continuat sa observ și alte culori: verdele tânăr al copacilor, rosul mașinilor și galbenul balansoarelor din parcul pentru copii. Când m-am trezit din admirație mi-am dat seama cu adevărat ca fără aceasta pasiune noua nu as fi stat niciodată sa admir cat de frumoase sunt lucrurile din jurul meu. Lucruri simple pe lângă care treceam în fiecare zi spre mașină. Asa a fost momentul meu de deslușire a unei pasiuni care stătea în mine latenta, iar eu nici nu visam sa o trezesc.

Va urma …

Advertisements
This entry was posted in Despre mine. Bookmark the permalink.

2 Responses to Prima zi!

  1. kikirikimiki says:

    Ma bucur ca te-ai hotarat sa impartasesti in “blogosfera” experientele tale, descrii frumos “picturile digitale” ceea ce o sa starneasca curiozitati 😀 (ce-o fi pozat asta?).
    Am convingerea ca si acum treci zilnic pe langa lucruri carora nu le acorzi nici un fel de importanta, stiu ca intr-o zi ai sa cobori din norisorii de diferite nuante(roz, roz inchis, deschis, cu picatele) si ai sa observi tot ce-ti ofera lumea asta! Succes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s