Roma, Caput mundi


Prima dată când am ieșit din țară a fost absolut o experiență inedită. Țin minte ca și cum ar fi fost ieri cum deodată comunismul și ale sale culori șterse, uniforme și lipsite de orice fel de gust s-au transformat instantaneu într-un pastel superb; culori pline de contrast și farmec, obiecte banale ce păreau de un lux și un rafinament deosebit mi-au invadat deodată toate simțurile. Țin minte perfect trenul, zgomotul acestuia, gara, tatăl meu care mă aștepta, jeleurile în forma de buze și de ce nu, cârnatul pe care l-am mâncat în mașină în drum spre casă. Dar toate astea s-au întâmplat demult. Atât de demult încât au rămas, deși vii, doar amintiri plăcute ale unui om ce cu bucurie le rememorează ori de cate ori are ocazia. Dar totuși nu ăsta este subiectul, ci un simplu preludiu al simțurilor mele.

Ca un film vechi joacă în capul meu memoriile unei decade de vacanțe petrecute în proporție covârșitoare în proverbialul oraș către care zic ei că ar duce toate drumurile. Si dacă tot am zis că este un film, am să tratez postarea ca atare și am s-o împart într-un stil cu iz hollywoodian: de la extaz la agonie.

The good:  Acum mai mult de zece ani pășeam cu pași încrezători pe treptele unui autocar ce promitea să mă ducă tocmai în Cetatea Eterna, Roma. Oraș de care doar auzisem fugitiv și care, ținând cont că google încă nu apăruse promitea să ma fascineze încă de la prima piatră de hotar. Nu mare mi-a fost mirarea, ca după un drum ce mi-a adus perfect aminte de copilărie și de acele jocuri minunate de culori am ajuns în Roma trecând pe sub o poarta imensa de piatră ce m-a făcut să cred, nici mai mult nici mai puțin, că am intrat în alt tărâm. Plecat cu idea că mai fusesem “pe afară” și că mistificarea Italiei este lipsita de sens, am ajuns acolo siderat și năucit de magia locului. Vaticanul, Colosseumul, Pizza, Pastele, Mediterana, hainele “de firma” sunt doar câteva dintre lucrurile care acum mai mult de 10 ani m-au făcut să mă îndrăgostesc pe loc de acest oraș. Kilometri nenumărați am executat în marș forțat pe străzile întortochiate ale Romei pentru a putea vedea cât mai multe. Si nu-mi pare rău de tălpile tocite. Chiar a fost extraordinar și a meritat fiecare minut. Totuși după ceva timp si mai muti pantofi rupți am început să înțeleg adevărul în totalitatea lui. Magia orașului este una antropica și cu prea multa cercetare și depărtare de centru se sparge ca un balon de săpun. La mine țin totuși să precizez că a durat câțiva ani buni până am perceput și reversul medaliei.

The bad: Era o vara ca oricare alta și pășeam cu aceeași pași repezi pe treptele aceluiași autocar. Doar că de data asta mă simțeam ca pe teren propriu. Mă simțeam ca și cum m-aș duce acasă și mă uitam cumva de sus la fel și fel de oameni care comentau despre noutatea traseului și despre fericirea de neimaginat de a vizita Italia. Bineînțeles, ca și mine mai erau și alții cel puțin la fel de “savvy” ce căutau în stânga și-n dreapta dialoguri de genul “Ați mai fost? A, o sa va placă mult! Eu stau acolo de 3 ani. E foarte frumos!”. Nimic nu mai era nou. Știam pe care scaun este mai bine să mă așez, unde să-mi țin documentele în geanta specială, cum sa ajung primul la baie pentru a evita coada. Logistica fiind pusă la punct și cunoscută în cel mai mic detaliu nu-mi mai rămânea decât să ajung mai repede. Intrat în Roma deodată n-am mai simțit magia. Am sesizat în schimb graffitiurile de pe blocuri, hârtiile de pe jos, fețele triste ale italienilor de rând, iarba arsa ce răsare de peste tot și umple toate parcurile, părculețele și cam orice suprafață de pământ in afara acestora. Culoarea galbenă a orașului creează în mijlocul verii o imagine trist bolnăvicioasă ce poate afecta spiritul și celui mai vesel turist scăpat cu sau fără de voie în afara zonei central metropolitane. In urma desensibilizării față de obiectivele turistice nu mi-a mai rămas decât să-mi caut alte bucurii de vacanță.

The ugly: După “n” zboruri cu diverse companii aeriene a venit și momentul în care viața mi-a permis să mă urc în mașina parcată în fata blocului și cu năduful omului ce așteaptă un asemenea moment din copilărie să plec cu mare entuziasm către aceeași Cetate Eterna. După mai multe zile petrecute într-o Austrie extraordinară din toate punctele de vedere am decis să luăm în sfârșit drumul Romei, dar via Pisa. Primul șoc pe care îl ai trecând pe lângă orașul posesor de turn înclinat este impresia de sărăcie cruntă. GPS-ul destoinic ce mă adusese în fond câteva mii de kilometri m-a parcat intransigent în centrul urbei. O parcare uriașă intre doua blocuri vechi și jupuite de culoare este marcat pe hartă ca Centru. Nu tu turn, nu tu monumente. Doar mașini alinate frumos în fața aparatului de taxat. Plecând pe jos am presupus că trebuie să fim la o aruncătură de băț de monumente și am început să întrebăm în stânga și-n dreapta. Din păcate nu am găsit un om care să ne dea un sfat concret și după circa o ora de bătut berbunca pe niște străduțe pline de blocuri vechi posesoare de obloane și uși ferecate, bănci unde oamenii străzii dormeau tolăniți în soare și o vegetație ce părea mai mult moartă decât vie ne-am decis ușor speriați și dezarmați că cel mai bine ar fi să ne întoarcem la mașină. Am căutat iar pe harta GPS-ului și am găsit un alt centru, care de această dată prezenta în jur străduțe cu nume de turn monument dându-ne astfel încrederea necesară să mai facem un ultim hei-rup. Cincisprezece minute mai târziu am avut onoarea să ne ascundem la umbra strâmbă a turnului, dar pentru că tot orașul era pus la coadă să urce în vârf am decis să plecăm spre cea mai apropiată zonă de litoral cu gândul că vom înnopta acolo. Livorno pare un oraș de coastă destul de mare, dar obosit de drum și de căutarea acului în carul cu fân de mai devreme mi s-a părut anost în cel mai bun caz și am decis sa plec spre Roma. Ora 22:30, 1000+ km și 3 ture de Grande Raccordo Anulare m-au dus în pragul disperării, iar intrarea pe poarta casei a fost cu mult mai fastuoasă decât în mod normal. O data ajuns, Roma era aceeași. Nimic nou, din contră. Am descoperit și că italienii sunt unii dintre cei mai slabi și răi șoferi. Probabil latinitatea noastră cea de toate zilele care ne face (să ne credem) amanți desăvârșiți și artiști în general ne aduce în pragul crizelor de nervi pe șoselele comunitare. Claxonul și faza lungă sunt arme redutabile atât pe timp de zi cat și pe timp de noapte. Si cum ar fi ca italienii get-beget, cei neafectați de caracteristici teutone să nu fie și ei agresivi în trafic. După câteva binemeritate zile de odihnă am purces înspre casă lăsând în urma Roma cu toate ale ei, asa cum o știam și asa cum am să o mai găsesc de altfel.

Ca și concluzie pot spune clar că m-aș duce (și probabil am să o și fac) de încă 100 de ori în Italia fără să-mi pară rău. Gastronomia, agitația centrelor culturale, farmecul aparte al piețelor, limba, multitudinea de gesturi, dar și obișnuinta mă fac să uit de rău și de urât și să-mi fie dor de partea frumoasă. De colinele cu măslini, de șoseaua care duce spre mare, de scoici și paste, de gustul de mozarella de bivoliță, de prosciutto crudo, de pâinea pe care ei o numesc țestoasă, de cafeaua excelenta, de atâtea și atâtea care mă fac mereu să uit de cromatica urâtă, de oamenii imprevizibili și de soarele insuportabil de vară.

Nota bene: nu caut prin postarea aceasta să jignesc o națiune întreagă, ci mai degrabă trebuie tratată ca și o constatare a unui turist semi-permanent în țara pe care ei, italienii o numesc patrie. Suntem toți de același neam într-o oarecare măsură și împărțim multe defecte. Critica lor este și critica noastră.

Va urma … cu siguranță!

Advertisements
This entry was posted in Jurnal de călătorie and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s