TransilvAero Show 2011


Am avut bucuria, deși de scurtă durată să particip la show-ul aviatic de pe aerodromul Clinceni. Îndreptat de băieți cu baloane pe tot parcursul drumului după ieșirea din București am ajuns spre surprinderea mea într-o mare de oameni, ce veniseră cu mic, cu mare să observe eroii acrobați ai aerului, români și internaționali. Mare mi-a fost mirarea să observ lume din cea mai diversă: copii, femei, bătrâni, bogați, săraci, străini, televiziuni, fotografi; un caleidoscop uman ce umplea zona de iarbă verde din dreptul pistei. Ușor, ușor am ajuns să văd și eu aparatele de zbor în toată splendoarea lor, existând de la motodeltaplane la avioane militare. Declar cu mare regret că cele din urma nu le-am văzut personal, motivele și explicațiile fiind de prisos.
Citind în prealabil despre acest show am observat că este dedicat regretatului pilot de acrobație Mihai Dobre Tone și marchează, în același timp, împlinirea a 55 de ani de la înființarea primei escadrile de elicoptere, 60 de ani de aviație reactivă și 100 de ani de la brevetarea primilor piloți militari români. Fiind pentru prima data la un astfel de eveniment am reușit sa percep 1% poate din experiențele piloților români de vânătoare ce cu entuziasm nemărginit, patriotism și pricepere au încununat România cu eroi si ași de aviație. Acest procent, deși infim mă face să mă gândesc la ei, să vreau să-i cunosc, să vreau să știu măcar un sâmbure din adevărul ce ne-a fost obturat atâția ani de către un regim posesor de pușcării sinistre si cizmă grea.
In acest sens mi-ar plăcea să văd centre de cunoaștere la aceste evenimente unde cu mic, cu mare să poată să vadă fotografii, să asculte texte despre cei ce au luptat pentru integritate teritorială si pentru propovăduirea aviației românești în toate zările. Acești eroi ai neamului au zburat rând pe rând către Escadrila din Ceruri, după cum ei au numit-o si au lăsat în urma povesti impresionante de război, model de tărie de caracter si de patriotism, demne de urmat de fiecare dintre noi.
In acest sens, am să amintesc eu câteva file din istoria noastră aviatica, ce răsfoită, ne dă prilejul să ne simțim mândri că suntem români si că aparținem aceluiași neam.

In afara primelor zboruri românești ce sunt memorate si rememorate în mai toate cărțile de specialitate sau manuale școlare o primă dovadă de bravadă si pricepere a piloților români are loc în 23 noiembrie 1918, când locotenentul aviator Vasile Niculescu şi căpitanul Victor Precup au traversat Carpații decolând de la Bacău într-un aparat cu carlinga deschisă si cu fețele acoperite cu parafină pentru a-i proteja de gerul năprasnic al iernii si al altitudinii de survol de 2500m. După două ore de zbor au aterizat pe Câmpia Libertății de la Blaj ducând cu dânșii românilor din Transilvania mesajul de unire cu țara.

Următorii eroi ce prin jertfa proprie si cu mari sacrificii au îmbogățit patria noastră se remarcă în  perioada celui de-al II-lea război mondial. Unul dintre ultimii piloți supraviețuitori al acestuia se numește Ion Dobran, acum un bătrân bucureștean ce a scris, de-a lungul vieții unul dintre cele mai complete si mai emoționante jurnale de luptă pentru apărarea patriei. A terminat Școala de Ofițeri de Aviație din București si pe cea de piloți de vânătoare la Ghimbav în 1941. In data de 15 martie 1943 este trimis pe front devenind unul dintre piloții legendă ai ARR si ai României în  general. Până la sfârșitul războiului poarta 340 de misiuni la inamic, 75 de lupte aeriene, dintre care 10 victorii sigure, 3 probabile si una la sol. A fost doborât de 3 ori, de fiecare data scăpând cu viață în urma aterizărilor forțate executate cu măiestrie. Nenumărate distincții i-au fost acordate pentru sacrificiu, curaj si deosebită pricepere, dintre care enumăr: “Ordinul Mihai Viteazul”, Virtutea Aeronautică” clasa “Crucea de Aur” cu 2 barete şi panglica de “Virtute Militară”, “Coroana României” cl. V-a, “Steaua României” cl. V-a, Ordinul “Virtutea Aeronautică” clasa ”Cavaler cu barete” și multe altele. După terminarea războiului, pentru că făcuse parte din Armata Regala este îndepărtat din armata si de pasiunea acestuia pentru zbor si obligat să se recalifice ca strungar la uzina Timpuri Noi în anul 1952. Tocmai în 1964 a fost repus în  drepturi si, in urma abilitaților acestuia i se acordă un post de conducere în Tarom. Se pensionează în 1973 cu gradul de comandor.
Cea mai importanta bătălie la care participă este cea de apărare a Bucureștiului pentru care intra într-un dispozitiv cu șanse infime de reușită, împotriva a peste 600 de aparate de zbor americane. Acesta a fost condus de Alexandru Șerbănescu, ce aflat într-o incredibila inferioritate numerica nu a ezitat nici o secunda în asaltarea Mustang-urilor. Deși se transmisese ordin de retragere, acesta a replicat “Nu pot, pentru că sunt angajat deja în lupta aeriană cu Mustang-uri”. Așa a sunat ultimul mesaj radio primit de Șerbănescu, aparatul fiind ulterior incapacitat din acest punct de vedere. In coada si apărarea acestuia se afla tocmai Dobran ce a țipat cu disperare timp de mai multe momente “Virați, D-le Căpitan!”, dar din cauza defecțiunii produse la bord acesta din urmă nu a auzit indicația si a fost străpuns de o rafala provenită de la unul din cele 2 Mustang-uri ce-l urmăreau. Aparatul a căzut spre pământ lăsând în urma o dara groasa de fum si niște compatrioți îngroziți si îndurerați. “Sunt dezolat şi am sufletul greu. A căzut o stea. A căzut din înălţimi un titan fulgerat. A fost de ajuns străfulgerarea unei clipe pentru a se scrie un destin”, scrie Dobran în jurnalul său la data de 18 August 1944.
In ultimul an de președinție Emil Constantinescu îl avansează pe acesta la gradul de general reparând greșeala impardonabilă a regimului FSN-ist ce a oferit distincții de gen numai apropiaților partidului, în condițiile în care eroii naționali erau izolați cu buna știință.
Aș cita în încheiere din jurnalul recent al Generalului Dobran întru atestarea gândirii si mentalității de om trecut prin clipe de neimaginat pentru un muritor de rând ce mă aflu:
“Jurnalul locotenentului Dobran: “Memorialul Durerii este o palidă imagine, poate nici a suta mia parte din grozăviile pe care rezistenţa română, intelectualii, muncitorii şi ţăranii au trebuit să le suporte după minuţiosul plan KGB-ist de desfiinţare a masei acesteia latine , rămasă o insulă în marea slavă. Am trăit să văd cum se prăbuşeşte acest imperiu al crimei care a terorizat lumea, dar revoluţia noastră furată rămâne mică, mică de tot şi lupta continuă până ce omul de tip nou, va fi remodelat”.

Alexandru Şerbănescu a fost unul dintre cei mai importanți piloți români ai tuturor timpurilor. A terminat Școala Militara din Târgoviște si Școala de Ofițeri de Infanterie din Sibiu în 1933. In anul 1942 începe Școala de Aviație Militară din Ghimbav si devine pilot de vânătoare în Grupul 7 Vânători participând pe frontul Stalingradului. Se distinge ca pilot de excepție si în noiembrie 1942 organizează defensiva aerobazei militare unde Grupul 7 era staționat, întrucât forțele sovietice spărseseră linia frontului. Având în dispozitiv doar doua tunuri antiaeriene, un Rheinmetall de 37 mm si un Vickers de 75 mm acesta adaugă în apărare si tunurile unui Bf – 109E. Acesta din urma a reușit să fie folosit ca armă anti-tanc fiind urcat cu coadă pe niște butoaie in poziție de tragere. Acesta a fost unul dintre puținele evenimente când a avut loc un duel avion – tanc la sol. Armata rusă a fost oprită timp de două zile din avans, iar 8 avioane Bf-109E au putut fi salvate împreună cu personalul bazei.
Ajuns în România Șerbănescu a fost detașat escadrilei 57 ce era echipată cu noile Bf – 109G si a fost promovat la rangul de căpitan. Intre iunie si august 1943 a doborât 28 de avioane aliate si a primit Ordinul Mihai Viteazul, clasa a IIIa. In 23 octombrie Grupul 9 a înlocuit Grupul 7 din motive de extenuare, dar Șerbănescu si ceilalți ași au rămas. Astfel, din februarie 1944 a fost numit comandatul Grupei. In următoarea perioada își întregește victoriile cu mai multe Mustanguri, un B17 Flying Fortress si nenumărate modele rusești. Pe 18 august 1944 participă la ultima bătălie pe cerul țării. Împreuna cu 24 de piloți pleacă pentru a întâlni peste 600 de Mustang-uri si Lightning-uri. Din cauza unei defecțiuni a modulului radio acesta nu aude țipetele disperate ale colegilor Dobran si Dârjan ce încercau sa-l avertizeze de prezenta a doua aparate de zbor inamice ce luaseră poziție de tragere în spatele lui. In urma morții marelui erou toți piloții au fost obligați să rămână la sol până se va dezvolta o noua strategie. Pe 23 august urmează coup d’etat-ul regelui Mihai ce schimba politica țării si schimbă taberele.
Alexandru Șerbănescu rămâne al II-lea cel mai prolific pilot român, încheindu-si cariera cu 47 victorii confirmate si 8 probabile.

Cel mai prolific pilot s-a remarcat în ARR Constantin Cantacuzino, obținând 69 de victorii.  Poreclit Bâzu, acesta este unul dintre cei mai redutabili ași ai ARR, membru al familiei Cantacuzino si pilot de acrobație campion.
Deși este ținut de familie pe post de conducere în LARES (prima companie naţională de transport aerian) acesta, prin diferite mijloace accesibile unui nume atât de important reușește să plece pe câmpul de luptă împreuna cu escadrila 53. Participă cu succes la capturarea Odessei, dar din cauza unor restrângeri de personal este trimis acasă unde își reia postul în LARES. Din nou, folosindu-se de puterea numelui reușește să reintre în activitatea militara si pe 26 aprilie 1943 este integrat în Grupul 7, escadrila 58 al cărui comandant a si ajuns.
Acesta contribuie cu succes la victoriile românești obținute în inferioritate numerica, doborând Yak-rui, La-5-uri, Il-2-uri si Spitfire-uri. Pe 27 iulie 1943 are cea mai importanta victorie din carieră când trimite la pământ asul URSS-ului Nikolay F. Khimushkin (11 victorii).
După război acesta este întâmpinat de noul sistem cu demobilizarea din armată, furtul averii familiei si degradare. Acesta scapă de vigilenta rușilor si fuge în Italia, iar mai apoi în Spania. Moare în 1958 lăsând în urma o singură proprietate: un avion de acrobație.

Un nume cu mai putină rezonanță decât iluștrii săi colegi, Teodor Greceanu se naște la 13 Mai 1917 în București si urmează Școala de Ofițeri de Aviație, obținând în 1940 licența pentru categorii de zbor deosebite: aviație de vânătoare, instructor, zbor de noapte, zbor în condiții de vizibilitate redusă.  Acesta a fost remarcat imediat si a fost înrolat în Grupul 7 Vânătoare, grup ce opera misiunile cu grad deosebit de risc, dar ce beneficia de cele mai bune aparate pe care Aviația Regala Româna putea s-o ofere: Bf-109E si Hurricane Mk. I. Acesta a participat activ la lupte încă din anul 1941 si a participat la lupte importante cum a fost încercuirea de la Karpovka, de unde a scăpat eroic luând alături în avion un alt pilot si sacrificând aparatura radio din dotare. Din 11 Mai 1943 intra în Escadrila 57 sub conducerea lui Alexandru Șerbănescu, fiindu-i recunoscute abilitățile cu medalia Ordinul “Mihai Viteazul”, Clasa a IIIa câteva luni mai târziu. A fost doborât pentru prima si ultima data pe 23 Iunie 1944, în bătălia de la Ploiești când România a fost atacata cu circa 500 aparate de zbor Mustang si Lighting de către forțele aeriene americane. Acesta a aterizat forțat la 13 km vest de Găești si a fost spitalizat pentru doua luni. La reîntoarcerea pe câmpul de luptă are șocul de a înfrunta vechii prieteni si aliați germani. Deși mai zboară în continuare nu mai adaugă nici o victimă în lista de victorii si astfel își încheie cariera de război cu 20 de victorii sigure si 4 probabile, toate obținute numai pe frontul de est. In anul 1947, fără un trecut “sănătos” din punct de vedere al armatei ruse acesta este arestat si petrecut prin majoritatea pușcăriilor țării si lagărele de munca forțată “autohtone”. Nenorocirea durează pana în 1964 când este eliberat. Moare în iarna anului 1995 în București.

Horia Agarici este unul dintre acei eroi cu puține victorii, dar esențiale în evoluția războiului. Acesta s-a născut la Lausanne, Elveția în 1911, dar revine în România pentru studii în Iași, Brașov și București. Acesta termină cu succes Școala de Aviație Militară din Cotroceni și obține brevetul de Pilot de război în 1934. Are onoarea să participe la Manevrele Regale din anul 1938.
Începutul războiului îl surprinde în zona Constanța, iar celebrul ordin al Mareșalului “Români, treceți Prutul!” îl găsește pe aerodromul Mamaia. Se ridică în dimineața zilei de 23 iunie 1941 de la sol la comanda escadrilei 53, dar o scurgere de combustibil îl întoarce la baza pentru investigații și reparații. In jurul orei 12 se dă alarma: 6 bombardiere sovietice se îndreaptă spre Constanta cu scopul vădit de a bombarda și incapacita portul românesc. Agarici decolează fără ordin și, folosindu-se de un spirit de orientare ieșit din comun interceptează la altitudine joasa cele 6 aparate de zbor. Profitând de manevrabilitatea sporită a avionului de vânătoare acesta se poziționează în spatele formațiunii sovietice și țintește bombardierul din capul formației ce cade în mare și explodează împreună cu arsenalul cărat. Urmează 2 mișcări acrobatice ce-l întorc la 180 de grade, o ranversare și un semitonou, ajungând iar în spatele bombardierelor. Îl doboară pe cel din partea dreaptă a formațiunii, iar apoi se îndreaptă și trage asupra celui de-al III-lea avion, ce cade în mare fără incendiu, pesemne preferând prizonieratul decât lupta. Restul avioanelor sunt împrăștiate de bateriile antiaeriene de coastă si fac cale întoarsa. Pilotul român aterizează din nou pe aerodromul Mamaia, de data aceasta ca erou al Constanței, iar mai târziu al țării, fiind cântat prin tot teatrul de război de fiecare dată când se zărea un avion cu cocardă tricolora.
Invidiat de colegi suspuși, acesta este repartizat la Brașov ca pilot essayeur. Revine totuși în lupta până la sfârșitul războiului și mai reușește încă trei victorii.
A fost degradat în 1955 în urma presiunilor sovietice. Abia zece ani mai târziu este reinstalat pe postul de căpitan.
Moare în Eforie în 1982, fiind înmormântat cu onoruri militare.

Închei cu concluzia că, dacă nu vom face nimic în sensul ăsta acești oameni vor rămâne niște iluștrii eroi necunoscuți, iar așa soartă ar fi de nepermis să aibă ținând cont de jertfa supremă pe care, cu capul sus ne-au oferit-o nouă, cei ce astăzi citim despre ei și ne miram că suntem toți compatrioți.

Pozele de la show-ul aviatic pot fi văzute în întregime în secțiunea Fotografie, galeria TRANSILVAERO SHOW 2011.
Va urma …

Advertisements
This entry was posted in Diverse and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s