Centrul Vechi, 2011 Anno Domini


„Dâmbovița, apă dulce, Cine-o bea nu se mai duce…”

„Bătrânii noștri ziceau că așa le cântau lăutarii, pe vremuri, bucureștenilor cheflii, ori de cate ori huzurul sau aleanul îi aduna în jurul vreunei mese așternută si împodobita cu dichis sau la întâmplare, in zile de praznic sau când inima ii indemna la petrecere.” Așa ne introduce George Costescu in atmosfera Bucureștiului ante si postbelic. O introducere ce, folosind cuvinte simple, dar cu tâlc combinate, ne sensibilizează in vederea primirii cu interes a tabloului descris in cartea sa „Bucureștii Vechiului Regat”.

Frunzărind cartea mi-am dat seama că am fost furat de peisajul mirific al Capitalei cu iz de mic Paris si că mă îndrept cu pași repezi in afara subiectului pe care eu vreau să-l tratez. Dar este corect așa. Este corect să privim in spate pentru a putea aprecia cu adevărat ce am pierdut si ce am distrus prin prostie, dezinteres si prin frica tipica omului țintuit timp de peste 60 de ani cu grumazul sub bocancul din piele de bou si talpa roșie.

Un simplu rezumat al cărții ne arata cum Bucureștiul, ajuns capitala europeană importantă si modernă este pe pragul de intra in era vitezei, a asfaltului încins, a blocurilor generatoare de sentimente claustrofobe si lasă in urma cele cinci culori administrative ale mahalalelor si mirosul pomilor fructiferi, al socului si al liliacului ce spontan creșteau pesemne in tot orașul. Împreuna cu acestea lasă in urma si viața liniștită, perturbată pe timp de pace doar de câinii străzii, de straja de noapte si ale lor țipete de recunoaștere, sau de comercianții ambulanți ce propuneau in gura mare tuturor ce erau in zona să-i asculte produse dintre cele mai diverse. Așa ajunge să zică si George Costescu cu năduf, in cartea sa, că „din vremea Turnului Colței, până la aceia a Palatului Telefoanelor, cum s’au zăticnit moravurile bucureștenilor dela tihna protipenda-dei Clubului Regal de pela 1880, ca s’ajungă la promiscuitatea Casino-urilor si tripourilor clandestine din ultima vreme, si cum s’a preschimbat duhul chefliu al norodului nostru, de la romanțe suspinate si dela sârbele bătute pe cari le ziceau lăutarii de-atunci din scripcă, cobză si ghitarii, până la tangou-urile, fox-trot-urile, rumbele sporovăite de diseur-ii Jazz-urilor cu zeci de instrumente cari mai de cari mai schimonosite si mai țipăite.” După o asemenea aserțiune stau si mă gândesc dacă nu cumva suntem cu toții blestemați să ne simțim in afara elementului nostru, poate după o anumita vârstă sau poate după o anumita consumare a forței interne ce ne animă si să ne dorim liniștea prezentă doar in viața oamenilor de acum 100 de ani. Mă gândesc dacă nu cumva autorul mai sus citat nu își dă seama că acei oameni pe care el ii invidiază ca stil de viață, mai mult ca sigur se gândeau si ei in același fel pe la 1700. Si anume dacă nu cumva viața începutului de secol șaptesprezece nu era cu mult mai liniștită si mai dulce decât a lor. Iar noi, cei de acum stăm si ne gândim cu mâhnire ce viață liniștită ducea autorul. Ce frumos trebuie sa fi fost Bucureștiul neobosit de pierderea unei conflagrații importante, de vanitatea oamenilor prosti si stupizi așezați in conducerea țării, de milioane de mașini, de poluare, de înstrăinarea de natură si de natural. Si astfel noi, generația mea, ajunși la vârsta realizării marelui adevăr ne căim si ne gândim oare dacă lumea a luat-o într-o direcție bună si, mai ales, ce se va întâmpla cu generațiile viitoare, in speță pentru copiii si nepoții noștri.

Un lucru este cert si anume faptul că zone importante pe care George Costescu le prezintă cu drag in cartea sa sunt vandalizate si batjocorite încă de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Zona Centrului Vechi de astăzi se prezintă ca un amalgam de clădiri in stări diferite de degradare materială sau morală. Stilul construcțiilor neoclasic si neobaroc, ce recreează imaginea foștilor comercianți, este păstrat in degradare sau, poate chiar mai rău refăcut in câteva cazuri după idei moderniste, in care balcoanele clasice din fier forjat întâlnesc picturi cu dungi abstracte si culori „la modă”. Avem norocul că suntem, ca nație snobi, iar asemenea povesti de împreunări grotești sunt lăturalnice si găsite numai de „cunoscători”. Zona importantă a Centrului Vechi se împarte in schimb in doar două categorii majoritare: clădiri refăcute după original, sau in starea de paragina in care țiganii împroprietăriți prin anii `80 coabitează si in prezent cu bulinele roșii de la ușa casei.

Nici Politia Centrului Istoric nu o duce mai bine. Uneori, trecând prin dreptul ei oamenii veniți pentru promenada sau pentru a se așeza in zona semifinisată, plină de terase si restaurante pot asculta manele din cele mai sinistre si mai de prost gust. Este incredibil cum politia română stă la parter, iar de la etaj atârna rufe spălate cu care eu nu mi-aș șterge pe jos prin casa, fâlfâite de briza vântului si de puterea boxelor din care un celebru manelist tipă cât îl țin plămânii „fără număr!!!”. Am stat câteva secunde să mă gândesc dacă nu ar fi trebuit eu, ca si majoritatea din stradă să dăm ascultare cântecului si, fără număr să intrăm pentru o scurtă vizită in sala de concert de deasupra politiei. Bineînțeles numai cu gânduri dintre cele mai bune si mai contondente in conformitate cu legislația nula de la parter!

De altfel nulitatea legislației si steagul roșu al corupției la nivel de strada mi-a fost descris chiar azi de către un om trecut de a II-a tinerețe, patron de boutique cu antichități diverse, ce a fost călcat chiar recent de hoți. Fiind la etajul superior in acea noapte, bătrânul a prins o femeie posesoare de fuste colorate si de buzunare pline. Acesta a chemat poliția, ce a venit concomitent si cu familia femeii la fața locului. Oamenii in uniformă nici nu au apucat să întrebe ce s-a întâmplat pentru că s-a si iscat hărmălaia tipică pentru acest eveniment in care patronul era amenințat de familia hoaței in fel si chip: ba că-l omoară dacă depune plângere, ba că-i sparge magazinul, ba că ii caută familia si tot așa. Polițiștii, din câte mi s-a povestit au asistat ca la spectacol, nereținând pe nimeni pentru amenințări, ultraj contra bunelor moravuri sau măcar pentru disturbarea liniștii publice. După ce au plecat făptașii abia atunci polițiștii l-au întrebat pe bătrân ce s-a întâmplat si, după ce și-au notat trei cuvinte in carnețel au plecat si ei mai departe. Nu știu de ce mă așteptam, ca măcar aici, in buricul târgului poliția să fie mai autoritară, să fie tot ceea ce nu este in restul orașului, păstrând, măcar din snobism aparențele. Si dacă nu pentru noi, locuitorii acestui oraș, atunci pentru străinii ce ne mai vizitează si se uita consternați la discrepanța locului, in general întâlnită in zone din lumea a treia: vile neoclasice impecabil refăcute, terase de lux, oameni îmbrăcați cu haine si accesorii in valoare de măcar o Dacie nouă, alături de construcții in ruină, de țigani murdari si plini de boli, ce umblă bramburea si cerșesc, unii chiar in limba engleză. Sper ca măcar de data asta corupția de la noi din să funcționeze si in favoarea noastră, astfel încât oameni cu putere din România să „concesioneze” toate locațiile din Centru Vechi, să le refacă, să le folosească pentru că majoritatea sunt mine de aur, iar populația aborigenă din zona să dispară spre zone mai naturale pentru stilul lor de viață seminomad si neospitalier.

Închei cu speranța că frumusețea Bucureștiului nu va deveni un concept de legendă si că această urbe va mai găsi un Pache care să o curețe de mizeria ce o sufocă. Dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noștri.

Fotografiile cu detaliile ce m-au făcut să scriu acest articol le găsiți in secțiunea Fotografie, sub titlul CENTRU VECHI 2011.

Va urma …

Advertisements
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s